Bordel la Crin Antonescu

September 1st, 2010

Partidul Naţional Liberal intră într-un nou scandal sexual, după ce pe internet a apărut o înregistrare audio care redă o presupusă discuţie dintre Mihai Bălăşescu, secretar general adjunct al partidului, şi o femeie. Vocea, care pare a fi a lui Bălăşescu, mărturiseşte că a întreţinut relaţii sexuale în biroul lui Crin Antonescu, chiar pe canapeaua acestuia. În trecut, liberalii Marius Nicoară şi Paul Păcuraru au fost şi ei protagoniştii unor scandaluri cu tentă sexuală.

Comentariile colegilor lui Bălăşescu pe tema înregistrării sunt asemănătoare. Ei declară fie că nu ştiu despre ce e vorba, fie că nu li se pare un subiect interesant pentru opinia publică. Sunt şi unii care aruncă responsabilităţile în braţele colegilor. Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al PNL, a precizat pentru “Puterea” că ştie de înregistrare şi că, în opinia sa, ea nu reprezintă nimic altceva decât “două voci pe internet, dintre care una este aproape neinteligibilă”. Voicu a declarat că alte comentarii nu are de adăugat, dar ne-a spus că “domnul Radu Stroe ar putea da mai multe declaraţii pe marginea acestui subiect”. În ciuda insistenţelor noastre, Radu Stroe, secretarul general al PNL (deci, implicit, şeful lui Bălăşescu), nu a putut fi contactat.

Te mai întreb un lucru, dar zi-mi sincer, tu chiar ai fost cu ea în birou la Crin?

Pe canapeaua lui Crin, da.

Pe canapeaua lui Crin?!

Da.

Te-ai f… cu ea pe canapeaua lui Crin?

Da.

Şi nu ţi-a fost un pic ruşine?

Mie?! De ce?!

Păi, totuşi, e preşedintele, te duci cu oricine acolo să te f…?!

Ludovic Orban: ”Întrebaţi conducerea”

Orban preferă să nu comenteze pe marginea înregistrării, dar pasează problema în sânul conducerii partidului. „Nu mi se pare acesta a fi un subiect. Iar modul cum l-aţi abordat dumneavoastră nu a fost corect. Nu am mai vorbit cu el (cu Bălăşescu, n.r.) în ultimele zile. De unde să ştiu eu ce se va întâmpla cu Bălăşescu? Întrebaţi conducerea partidului ce reacţii a stârnit în partid apariţia înregistrării”, ne-a îndemnat liberalul, părând uşor iritat. Reamintim cititorilor că Mihai Bălăşescu este naşul lui Ludovic Orban şi că i-a luat acestuia din urmă apărarea atunci când a fost implicat în accidentul de maşină din decembrie 2007. Nici Relu Fenechiu, liderul PNL Iaşi şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Central al PNL, nu are reacţii pe tema subiectului. „Îmi pare rău, dar nu am fost încă la Bucureşti şi nu pot comenta nimic. Neştiind exact despre ce e vorba, n-aş vrea să vă spun prostii. Ştiu doar că e o discuţie telefonică în care sunt folosiţi termeni nu tocmai plăcuţi. Mâine mă duc şi eu la Bucureşti şi, cu siguranţă, atunci voi afla mai multe detalii”, a afirmat Fenechiu.

Norica Nicolai: „Aoleu, ce porcărie”

Europarlamentarul Norica Nicolai este de-a dreptul şocată de informaţie. „Eu sunt în vacanţă! Nu ştiu nimic. Aoleu, ce porcărie! Totuşi, oricât de nebuni ar fi unii bărbaţi, nu cred că ar face ceva de genul ăsta!. Lasă-mă, te rog, să verific, nu-mi cere să fac nici un comentariu acum, când nici măcar nu ştiu despre ce e vorba”, ne declară mai mult decât surprinsă de veste Norica Nicolai. 

Bălăşescu este recidivist

Numele lui Mihai Bălăşescu nu este la prima apariţie “picantă” în presă, acesta figurând mai demult cu o înjurătură la adresa lui Robert Turcescu în contextul în care subiectul jurnalistic al lui Turcescu era atunci accidentul auto provocat de Ludovic Orban în iarna anului 2007. Bălăşescu îl sunase atunci pe Robert Turcescu şi îi luase apărarea lui Orban, recomandându-se naşul acestuia. Bălăşescu i-a zis atunci ziaristului că acesta ar fi primit bani pentru a-l ataca pe Orban, că ar avea mai multe offshore-uri în Cipru şi a încheiat convorbirea cu “îţi urez un sincer «Paştele mă-tii», căci «Crăciunul mă-tii» nu pot să-ţi zic”.

Păcuraru şi Nicoară, alţi amatori de sex

Liberalii nu se află la primul scandal sexual. Şi alţi membri ai partidului au fost implicaţi în poveşti asemănătoare. Paul Păcuraru, Marius Nicoară sunt cei care au atras atenţia şi în alt mod decât prin activitatea politică. Un film ce îl avea protagonist pe Paul Păcuraru, fost ministru în guvernarea Tăriceanu, a fost publicat în mass-media. În imagini, liberalul îşi dădea jos pantalonii în timp ce se conversa cu cineva pe internet. Un alt liberal, senatorul Marius Nicoară a fost surprins în cadrul şedinţei de plen a Senatului în timp ce se uita la un film porno. Episodul s-a consumat în timpul dezbaterilor la Legea pensiilor.

inregistrarea audio pe  http://www.puterea.ro/news7021/Sex-pe-canapeaua-lui-Crin-O-inregistrare-baga-PNL-in-scandal—VEZI-FILM.htm

Tataie Cancescu de la PNL a luat mita pentru Spitalul Ibadessa de la Harman!!!!

August 17th, 2010

Jale mare la cabinetul lui tataita Cancescu de la PNL ! Urla ca iesit din minti de cand jupanii de la PDL s-au hotarat sa iasa din vizuina si sa-i arunce rahatul in Ochi !

Rahatul lui Cancescu, urat mirositor, se numeste proiectul Ibadessa privind construirea Spitalului Clinic de Urgenta de la Harman. Suveica este aceiasi ca in cazul afacerii puturoase numita “Castelul Bran”  (demascata in 2007 de actualul clovn de la curtea lui tataita – pe numele sau Dumitru Puchianu ) sau ca in cazul afacerii Aeroportul Ghimbav .

Anume, se ia un bun al statului se vinde sau se cumpara ( functie de cerintele situatiei) iar banii obtinuti se baga intr-o afacere cu un privat care sare la cap cu MITA… pentru ca ulterior ii iese acestuia  un profit gras.

Mai pe romaneste… sa deslusim ata din suveica.

In 2006 apare la Brasov un roman frantuzit care le arata unor medici din oras, un plan. Cum sa construiasca un spital pe banii amarastenilor si cum sa le ramana din acesti bani vreo 40 milioane de euroi!

Planul era urmatorul: frantuzul cunostea niste spanioli. Care spanioli cunosteau niste smecheri din guvernul Spaniei. Este de mentionat ca Spania, in 2006, incerca sa vanda tehnologie pentru a-si creste exporturile, in vederea reducerii deficitului bugetar. De aceea dadea numai firmelor spaniole bani cu garantii guvernamentale pentru afaceri in domeniul sanatatii sau infrastructurii care sa fie realizate in Europa. Cine avea contactele necesare obtinea bani ieftini cu conditia sa construiasca cu materiale produse in Spania si sa exporte tehnologie spaniola . Concluzia este ca frantuzul si spaniolii aveau la dispozitie credit ieftin, pentru constructia spitalului. Afacerea era simpla, spuneau spaniolii: noi construim pe credit guvernamental spaniol ieftin si le umflam de trei ori mai multi bani fraierilor !!! Da fratilor, spitalul propus de spanioli a fost construit de acestia in Spania cu 20 milioane euro iar autoritatilor din Brasov le-au cerut 75 milioane euro.

Frantuzul care ii reprezenta atunci pe spanioli, impreuna cu medicii de prin Brasov, au umblat pe la Primar si pe la tataie Cancescu de la PNL  cu planul de afaceri. Primaru s-a prins ca e ceva putred la mijloc si i-a pasat pe soli. In schimb tataie Cancescu de la PNL  a mirosit ca e rost de lovele grele ! Asa ca a zis “ii dam drumul!”. S-a entuziasmat! Ochii lui tataita de la PNL erau ca la Pacanele, numai ca in loc de prune apareau euroi! S-a facut montajul financiar numai ca tataita de la PNL avea desaga goala! Au venit spaniolii, l-au fezandat cu o cina festiva si l-au intrebat daca are 75.000.000. euro in pusculita Consiliului Judetean Brasov pentru ai plati in cativa ani de la terminarea constructiei spitatului si dupa aducerea  aparaturii medicale spaniole.

Cancescu a spus ca nu-i are dar va vinde niste spitale de prin Brasov ca oricum sunt niste ruine. In 2007 piata imobiliara explodase asa ca vanzarea trebuia sa merga repede. A vrut sa vanda doua spitale Spitalul de Dermato-Venerice de pe Sirul Dima si Spitalul Marzascu. Din niste calcule simple tataie Cancescu de la PNL a zis : daca le vand cu 50 milioane de sunt tare. Zis si facut cu Spitalul de Dermato-venerice – numai ca surpriza a vandut ceva ce era revendicat! Asa ca pe Legea 10 s-a spus stop joc cu vanzarea acelui spital iar tataie Cancescu de la PNL  a ramas cu buza umflata. Nu-I nimic si-a zis Cancescu! Vand Marzescu si scot o parte din bani de acolo iar pentru restu pana la 75 de milioane iau un credit. Daca iau un credit trebuie sa negociez cu spaniolii ca fac eforturi mari, ce naiba!!! Si atunci Bebita sau Tataie pentru cunoscuti , si-a programat un sejur in Spania! Acolo la intalnirile secrete cu spaniolii Tataie a cerut 3.000.000 de euro pentru tasca lui. Surprinsi de tupeul presedintelui PNL Brasov spaniolii au facut balet si i-au dat 500.000 de euro, restul urmand sa-i dea cand spitalul va fi gata. Stiti cum e -hotul striga hotii- ( pana la urma tot din banii nostri si-a luat tataie Cancescu mita – pentru ca pretul proiectului baga in buzunarele spaniolilor 40.000.000 euro). Satisfacut tataie Cancescu de la PNL s-a intors in tara hotarat sa vanda Marzescu . Surpriza insa : Marzescu era in patrimoniul Municipilui Brasov iar Primaru i-a propus lu Tataie sa incerce sa faca rost de bani fara sa afecteze patrimoniul cetatenilor din Brasov. Tataie a luat banii dar  nu a rezolvat problema. Despre lucrul asta s-a vorbit in 2007 si in Consiliul Local Brasov, prin luari de cuvant ale unor consilieri care au vorbit de mituirea romanasilor care au fost in Spania. Aviz profesionistilor din justitia brasoveana!

            Acum intelegeti dragii mosului , de ce vor spaniolii 500.000 de euro !!! Pai sunt banii pe care i-au bagat in afacere, adica in buzunarele lui Tataie Cancescu de la PNL si nu in studii cum se zice pe la televizor.Sa-si caute banii prin contul gras de 4.000.000 EURO pe care-l are mos tataie Cancescu PNL care contine probabil si mita de 500.000 EURO data de spanioli.

Parol!!!

Agentu special

Tataie Cancescu NU VREA să pornească AEROPORTUL INTERNAŢIONAL BRAŞOV

April 19th, 2010

Despre amante am vorbit. Nu am uitat de cele din PNL… vor urma ( un cititor a înşirat jumătate dintre ele într-un comentariu ataşat articolului). V-aţi convins că moralitatea personajului Căncescu se confundă cu cifra 0. Dar Căncescu nu este numai imoral, este şi hoţ. Foarte mulţi au crezut că proiectul aeroportului este doar o gogoaşă electorală. S-au înşelat!!! Este un mod de a spolia fraierii cu bani din Braşov. O zicem verde-n faţă şi vă oferim informaţii picante despre cea mai mare escrocherie de la poalele Tâmpei: cum să scoţi bani dintr-o minciună. Citiţi şi miraţi-vă : Aristică a promis construcţia aeroportului către vreo trei constructori, bineinteles in schimbul unor comisioane babane. Ca dovadă de bună credinţă 2 dintre aceştia au contribuit la ridicarea noii case a lui Căncescu de la Râşnov . Unul din cei trei este un domn pe nume Diniţă. Cel mai fraier, pentru că pâna acum doar bagă dar nu scoate nimic. Acestuia tataie i-a promis încredinţarea lucrărilor pentru realizarea pistei. Surpriză însă aceiaşi lucrare e promisă, zilele acestea si altora. Când te gandeşti ca Diniţă s-a executat şi-a realizat gardul care delimitează zona aşa-zisului aeroport ( tot Diniţă i-a executat gratis lui Căncescu gardul de la sediul Mix din cartierul Tractorul).
Alt fazan este Iancu Vespasian care s-a zbătut să prindă viaţă aeroportul pentru că i s-ar da serviciul de operare din zona Cargo a aeroportului! Coane Iancule nu mai băga banu că-i minciună!
Pe Sebastian Grapă, spun ultimele bârfe, Căncescu vrea să-l facă taximetrist…adică să-i dea afacerea cu taxiurile care vor prelua călătorii virtuali din aeroport. Grapă a dat banu gros şi în campania de la locale din 2008 când tataie s-a ales prezident la Consiliu Judeţean dar şi în campania lui Crinuţă! Cel mai mult a băgat Grapă însă în geamurile termopan pe care i le-a pus lui Căncescu la noul corp de la Radio Braşov ..
Pentru zona de duty-free sunt mai mulţi muşterii în graţii. Favorit este, săptămâna aceasta, Liviu Lupu  de la PSD. Asta ca să-i închidă gura că-şi tot cere biştarii băgaţi în micii şi berea dată la Prezidenţiale pentru Crinuţă prin tot judeţul. Să nu mai vorbim de tonele de alimente pe care i le dă lui Aristotel pentru întreţinerea animalelor din cuştile de pe Glejerie – Râşnov.
Frumoasă lucrătură coane Aristică!

În concluzie dacă se face aeroportul tataie Căncescu nu mai câştigă gologani pentru buzunarul său. Deci NU SE VA FACE AEROPORT!!!!

Agentu 2

Stenogramele discutiilor lui Catalin Voicu

March 24th, 2010

Cătălin Voicu (n. 21 martie 1965, Bucureşti) este un deputat român, membru al Parlamentului României în legislatura 2004 – 2008 şi în legislatura 2008 – 2012.

A absolvit Şcoala militară de ofiţeri activi de transmisiuni de la Sibiu, Dreptul la Academia de Poliţie şi, între 1986-1997, a fost ofiţer activ, decorat cu Virtutea Militarã în grad de Cavaler. Înainte de 1989, Dumitru Iliescu l-a ajutat să ajungă aghiotant al primului procuror general al României, Gheorghe Robu. După Revoluţie, Cătălin Voicu a devenit ofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază  (SPP) şi a fost avansat în grad doar de Ion Iliescu. Acesta l-a şi decorat în două rânduri. După ce a ajuns general SPP, a fost detaşat la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Împreună cu generalul Dumitru Iliescu (fost director al SPP), Voicu a înfiinţat SC Agenţia Natională de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol SRL.

Este apropiat de Ion Iliescu, al cărui consilier pe probleme de siguranţă naţională a fost în vremea mandatului prezidenţial 2000 – 2004. În 2003, a primit şi gradul de general, fiind reactivat. În anturajul lui Voicu se află Viorel Hrebenciuc, coleg de circumscripţie electorală în Bacău.

În 2004, Cătălin Voicu ajunge deputat, pe listele PSD  Bacău, organizaţia condusă de Viorel Hrebenciuc. În 2008, gruparea Viorel Hrebenciuc – Marian Vanghelie a vrut să-l instaleze pe Cătălin Voicu în funcţia de ministru de interne. Premierul Emil Boc s-a opus din cauza trecutului său controversat.

Numele său a fost vehiculat în afaceri controversate, inclusiv primirea unui credit de 64.000 de dolari de la Bancorex.

În 11 decembrie 2009, Cătălin Voicu a fost pus sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Acuzaţia a fost că în cursul anului 2009 ar fi „pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale, aflate pe rolul organelor judiciare”. Procurorii anticorupţie au dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. La data acuzării, era vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare din Senatul României.

Stenograme:

Nota din referatul procurorilor DNA: Catalin Voicu si-a stabilit un cerc relational format din numerosi judecatori, procurori si ofiteri de politie care ocupau functii de conducere in cadrul autoritatilor si institutiilor publice la nivel central, demintari, lideri politici si oameni de afaceri importanti, intermediind intre acestia rezolvarea in afara cadrului legal a unor interese private vizand in principal actul de justitie, promovarea in functii, obtinerea de foloase materiale necuvenite etc. (…) Pentru a elimina riscul descoperirii infractiunilor savarsite, inc. Catalin Voicu a conceput si adoptat urmatorul mod de operare:

* organizarea intalnirilor in conditii de maxima confidentialitate, respectiv in spatii cu acces restrictionat si riguros controlate pentru detectarea eventualelor mijloace de interceptare (subsolul unui imobil si separeul unui restaurant dotate cu sisteme electronice de securizare la usile de acces)

* instruirea de catre inculpat a persoanelor care il deserveau in ambele imobile (patron restaurant, soferi, etc.) sa nu furnizeze nici un fel de date referitoare la cei pe care-i convoca la intalniri si sa se asigure ca participanii dupa plecare nu sunt urmariti

* invitarea succesiva in imobile a magistratilor, ofiterilor de politie, demnitarilor, liderilor politici si oamenilor de afaceri si organizarea plecarii lor in acelasi mod, pentru ca in eventualitatea unei monitorizari sa nu se poata stabili vreo legatura intre prezenta la acele intalniri si actul de serviciu ce urma a fi efectuat

* folosirea in convorbirile si comunicarile telefonice cu interlocutorii a unui limbaj disimulat asupra caruia convenisera in prealabil (Ex: invitatii facute sub pretextul servirii mesei si termeni ca: ”spital” in loc de instanta de judecata, ”doctor” in loc de magistrat sau avocat, ”medicamente” in loc de bani sau alte foloase materiale, etc.)

* intocmirea de documente comerciale, contabile si financiar bancare false pentru a da o aparenta de legalitate foloaselor materiale, obiect al infractiunilor de coruptie

Cazul Casuneanu. Capete de acuzare. Referatul procurorilor DNA: ”Trafic de influenta in forma continuata, constand in acea ca in perioada iulie – septembrie 2009 a pretins si primit de la inv. Costel Casuneanu – asociat la SC PA&CO International SRL, in doua transe, sumele de 2.500.000 ROL (echivalentul a 60.000 euro) si 200.000 de euro promitandu-i ca in schimbul acestora va interveni pe langa magistratii Sectiei Contencios Administrativ si Fiscal din Cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, investiti in solutionarea dosarului 3360/2/2009 avand ca obiect litigiul dintre SC PA&CO International SRL si CNADNR si ii va determina sa adopte o solutie favorabila societatii comerciale mentionate. Urmare a intelegerii de natura infractionala descrisa, inc Catalin Voicu l-a contactat ulterior pe inv Florin Costiniu – presedinte al Sectiei Civile si de Proprietate Intelectuala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si i-a cerut ca, in schimbul unor foloase materiale, sa-l sprijine in efectuarea interventiilor pe langa magistratii investiti cu solutionarea dosarului nr.3360/2/2009.”

Discutie telefonica intre Catalin Voicu si Costel Casuneanu, pe 13 iulie 2009

Voicu Catalin: Sa traiti, domnule Presedinte!
Casuneanu Costel: Sa traiti!
Voicu Catalin: O seara placuta. Vedeti ca vorbesc sa intelegeti dumneavoastra, ma ocup cu domnul doctor de tratamentul acela si ne auzim in zilele urmatoare, da?
Casuneanu Costel: Da? Va multumesc din suflet.
Voicu Catalin: Va rog sa contati pe mine.
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect.
Voicu Catalin: Cu toata dragostea. Sa traiti!
Casuneanu Costel: Sa traiti! Cu respect!

* Voicu: Deci n-a fost cancer, nici intr-un caz

Nota procurorilor: PA&CO International a solicitat instantei preschimbarea termenului din 09.12.2009, in sensul acordarii unui nou termen cat mai scurt pentru judecarea recursului. In ziua urmatoare, Catalin Voicu l-a informat pe inv. Costel Casuneanu ca instanta i-a admis cererea si a fixat un termen de judecata.

Voicu Catalin: Sa traiti, domnule Presedinte!
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect, domnu general!
Voicu Catalin: Voiam sa va informez in legatura cu hartiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastra si transmise sub stampila domniei sale. Pe data de 30 o sa-l anunte….baiatul…
Casuneanu Costel: Am inteles.
Voicu Catalin: …o sa-l anunte baiatul ca are prima intrevedere aci cu domnii ca sa stabileasca tratamentul, tot, tot, tot, ….chiar in cadru oficial, la spital, vor fi chemati, da? Pentru….(neinteligibil)…(vorbeste in acelasi timp cu Casuneanu)…
Casuneanu Costel: Am inteles.
Voicu Catalin: Si restul e totul foarte bine. Am inteles ca diagnosticul e foarte bun si nu-i rau, deci n-a fost cancer, nici intr-un caz.
Casuneanu Costel: Am inteles. E in regula.
Voicu Catalin: Va doresc o zi buna. Sa traiti!
Casuneanu Costel: Sa va dea Dumnezeu sanatate!

Nota procurorilor DNA: ”Desi dialogul este purtat de interlocutori intr-un limbaj disimulat pentru a ascunde faptele de coruptie, sensul real al comunicarii rezulta din coroborarea sa cu rezolutia instantei redata anterior. Astfel, ”hartiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastra si transmise sub stampila domniei sale. Pe data de 30 o sa-l anunte….baiatul…” semnifica inregistrarea  la Inalta Curte de Casatie si Justitie a cererii de preschimbare a termenului formulata de S.C. PA&CO International SRL, redactata de avocat Horia Bora si purtand stampila cabinetului sau de avocat, precum si fixarea termenului de 30.07.2009 pentru solutionare. (…) In ziua de 03.08.2009, inculpatul Catalin Voicu i-a cerut invinuitului Costel Casuneanu suma de 2, 5 mld lei sau 60.000 de euro reprezentand prima transa a foloaselor materiale promise de acesta din urma pentru interventiile inculpatului pe langa magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pentru a inlatura riscul descoperirii faptelor de coruptie, in eventualitatea interceptarii convorbirii telefonice inc Catalin Voicu si inv. Costel Casuneanu au incercat sa creeze aparenta ca suma de bani ar reprezenta un imprumut dat de invinuit inculpatului pentru a-si ajuta un fin a carui firma de constructii s-ar afla intr-un blocaj financiar.”

* Cum sa iei, cu plecaciuni, o prima transa de 60.000

Domnule presedinte, daca nu puteti, nu e o chestie, va rog din suflet. Iertati-ma inca o data! Dumneavoastra sunteti prietenul meu si imi permit. Stiu in ce situatie sunteti, inteleg, imi dau seama ca toata lumea o duce greu…

Catalin Voicu, senator PSD
Voicu Catalin: Mii de scuze, domnule presedinte. Credeam ca…credeam ca va odihniti si de asta mi-am permis sa inchid.
Casuneanu Costel: Nu domnu general.
Voicu Catalin: A, cred ca v-am deranjat din somn. Va sun mai tarziu, domnu presedinte.
Casuneanu Costel: Nu, nu, nu. Nu, sunt in Germania si ….(neinteligibil)…nici o problema.
Voicu Catalin: Am o intrebare si o rugaminte, in acelasi timp.
Casuneanu Costel: Da, domnu general.
Voicu Catalin: Daca nu puteti, nu conteaza, ca oricum, m-ati ajutat intotdeauna.
Casuneanu Costel: Va rog!
Voicu Catalin: Un fin de-al meu are un necaz. Si am nevoie, daca puteti sa ma ajutati, il…
Casuneanu Costel: Da.
Voicu Catalin: ….vreau sa, sa-l ….ma imprumutati pe mine cu niste bani, ca are cec la plata astazi si…El a facut o scoala, a bagat toti banii si in scoala…A venit nevasta-sa la mine ieri acolo la mine la tara. Si daca puteti sa ma ajutati ….si eu sunt garantia si vi-i restitui in cel mult 30 – 40 de zile, cel mult ca am vorbit cu directorul scolii si el introduce banii cam in jur de 15 septembrie…Suma nu e foarte mare, dar nu am eu. Ca daca aveam, nu va deranjam.
Casuneanu Costel: Da domnu. Ce suma e?
Voicu Catalin: Deci, are nevoie de 2 miliarde si jumatate sau de 60.000 de euro. Cum preferati. Si mie mi-i dati, eu vi-i restitui. Daca puteti. Daca nu, iertati-ma ca indraznesc.
Casuneanu Costel: Da domn general.
Voicu Catalin: Ca si asa…(neinteligibil)…!
Casuneanu Costel: Va sun emu, va sun emu dupa ora opt. Sa vina la birou cineva, sa vedem cum stam.
Voicu Catalin: Deci, domnu presedinte. Daca puteti. Daca nu, iertati-mi indrazneala. Mi-ai spus si dvs. sunteti pentru mine un prieten apropiat. Altfel, nu-mi permiteam sa va rog.
Casuneanu Costel: Sigur.
Voicu Catalin: Deci, nu era o situatie disperata, nu…Ca a venit nevasta-sa la mine azi-noapte, tarziu, plangeau…El are o firma mica de constructii. Un om extrem de serios, la tara…a facut toate lucrarile. Directorului scolii trebuia sa ii intre banii, nu i-au intrat. Si cel de la care a luat materialele de constructie, i-a bagat cecul la plata.
Casuneanu Costel: Da, domnu general.
Voicu Catalin: Asta e viata. Inca o data. Iertati-ma. Mi-e si jena si mi-am propus sa nu va deranjez cu asa ceva. Dar asta e viata! Stiti cum e.
Casuneanu Costel: Domnu general…
Voicu Catalin: Domnule presedinte, daca nu puteti, nu e o chestie, va rog din suflet. Iertati-ma inca o data! Dumneavoastra sunteti prietenul meu si imi permit. Stiu in ce situatie sunteti, inteleg, imi dau seama ca toata lumea o duce greu…Nici nu indrazneam sa va sun daca nu va consideram si va pretuiam ca pe un prieten. Daca nu aveti, nu e problema, ramane pe alta data, cand puteti, incerc in alta parte.
Casuneanu Costel: Incerc. Caut, caut o solutie, nici o problema.
Voicu Catalin: Va rog din suflet. Da? Saru-mana, saru-mana! Sa traiti!

(…) Casuneanu Costel: Salut mestere!
Voicu Catalin: Deci, am vorbit cu domnul doctor.
Casuneanu Costel: Da.
Voicu Catalin: Se ocupa baiatul ala. A declansat toata procedura medicala, suntem pe drumul bun si o sa mergem pe el. Da?
Casuneanu Costel: Da? Perfect.
Voicu Catalin: E in regula. V-am pupat! Sa traiti! Sa traiti!
Casuneanu Costel: Multumesc.

* Cum sa inhati, plin de jena, inca 200.000 de euro

Nu mai prezinta decat ce vor ei, cum cred…au inceput sa se sperie, pentru ca toate interceptarile se fac fara mandat. Si eu le-am transmis pe toate caile si le transmit si pe aceasta cale, inca o data, ca tot ce inseamna pe langa lege, e loc marcat cu creta la puscarie.

Catalin Voicu, senator PSD
(…) Casuneanu Costel: Da, va rog!
Voicu Catalin: Baietii astia au tehnica veche. Saracii! Dar, nici nu stiu ce sa mai prezinte. Sa mai prezinte note, sau sa nu mai prezinte…ca omul e la vale total. Deci, va spun, ca stiu exact. Nu mai prezinta decat ce vor ei, cum cred…au inceput sa se sperie, pentru ca toate interceptarile se fac fara mandat. Si eu le-am transmis pe toate caile si le transmit si pe aceasta cale, inca o data, ca tot ce inseamna pe langa lege, e loc marcat cu creta la puscarie. Domnu presedinte, mi-ati spus candva de cate ori am o chestie sa va consult. Vorbesc sa intelegeti dumneavoastra. Prietenul nostru….asa, de vreo doua zile trebuia sa rezolve o chestie cu mine, de vreo doua zile prietenul nostru ma evita acu…am vorbit acum cu el, acuma mi-a zis ca e la partid, ne vedem deseara…am impresia ca deseara iar ma fenteaza. El trebuia sa rezolve o chestie cu mine. Am o mare problema si va intreb, va intreb intai pe dumneavoastra.
Casuneanu Costel: Fara problema.
Voicu Catalin: Datorez cuiva o suma de bani, ca am rezolvat o problema…va spun eu cand va vad. Si va intreb: puteti, cu titlu de imprumut, daca aveti…mi-ati zis sa va intreb daca aveti…
Casuneanu Costel: Fara problema!
Voicu Catalin: ….deci daca aveti mie imi trebuie o suma mare, dar dati-mi cat aveti dumneavoastra. Si eu vi-i dau cel tarziu la sfarsitul anului asta, pentru ca trebuie…am de rezolvat de undeva si va restitui.
Casuneanu Costel: Nu se pune problema, domnu general!
Voicu Catalin: Domnule presedinte, daca aveti, ca mi-e jena sa va intreb, ca stiu in ce situatie sunteti si dumneavoastra.
Casuneanu Costel: Stati linistit!
Voicu Catalin: E stilul meu caracteristic. Eu, cand domnii, domnii mei colegi au cate o chestie, sar in foc. Eu cand ii caut, ca am cate o treaba de rezolvat…intelegeti ce spun, ma fenteaza. L-am sunat mai devreme: ca sunt la partid, ca…Domnule, dar nu intelegeti ca la mine albul e alb si negrul e negru? Da sau nu? Nu am vorbit intr-un fel?
Casuneanu Costel: Corect!
Voicu Catalin: Deci, domnu presedinte, daca aveti sa-mi trimiteti ceva astazi, bine. Daca nu, astept pana veniti dvs. Pentru ca am ceva de facut, niste plati facute si de 2 zile ma tot fenteaza domnul si nu stiu ce sa mai fac.
Casuneanu Costel: Am inteles.
Voicu Catalin: Deci nu va complicati in vreun fel.
Casuneanu Costel: E ora unu. Nu stiu ce pot face. Incerc, fara problema. Da? Cat va trebuie?
Voicu Catalin: Eu am nevoie de mai mult, dumneavoastra, dati-mi cat puteti, nu va faceti probleme, ca restul discutam cand veniti aici.
Casuneanu Costel: Am inteles. Caut sa vad ce, ce pot face, ca am plecat in concediu…

Sunt un om serios si eu va asigur ca acest transcript, domnul Basescu nu-l mai primeste de data asta. Deci, daca va spun treaba asta, inseamna ca stiu ce spun!

Catalin Voicu, senator PSD
Voicu Catalin: Deci, domnu presedinte. Mie imi trebuie, sa ma imprumutati pana la sfarsitul anului, cu 200.000. Dar, daca aveti 100 sau 50, sunt buni si aia, da? Eu, bani am, domnu presedinte. Nu am acum.
Casuneanu Costel: Stiu, domnu general, nu se pune problema.
Voicu Catalin: Sunt un om serios si eu va asigur ca acest transcript, domnul Basescu nu-l mai primeste de data asta. Deci, daca va spun treaba asta, inseamna ca stiu ce spun! Da?
Casuneanu Costel: Indiferent cum e. Asta e o alta chestiune. Deci cu mare placere. Sigur ca da. Haideti ca sun eu acum, domnu general. Da?
Voicu Catalin: Deci, nu, domnule presedinte: daca aveti, fara sa va complicati, si repet, numai cu imprumut. Stiti foarte bine ca am apelat la dumneavoastra numai in chestiuni oficiale.
Casuneanu Costel: Deci, nu se pune problema. Un singur aspect: in cazul in care nu o sa reusesc astazi, luni se rezolva 100%, ca sa stiti.
Voicu Catalin: Da, dar vreau sa imi promiteti ca fara sa va complicati, da?
Casuneanu Costel: Fara, fara nici o problema. Da?
Voicu Catalin: Am inteles. E in regula. Numai daca puteti, domn…Da?
Casuneanu Costel: Luati rezerva ca nu am timp sa pot astazi, ca eu sunt la Stuttgart dar, luni e rezolvata. Daca…dar sper s-o rezolv.
Voicu Catalin: Si in eventualitatea ca nu-mi incasez ce am…sunteti de acord sa ma pasuiti pana la sfarsitul anului? Eu trebuie sa spun dinainte!
Casuneanu Costel: Nici o problema domnu general!
Voicu Catalin: Am inteles. Domne, tot dumneavoastra ati ramas un prieten de nadejde, de va spun, am de multe ori sentimentul, mi-este groaza de rusine sa va mai sun pentru ca….
Casuneanu Costel: Nu e adevarat!
Voicu Catalin: ….Ce sa mai, sunteti altfel decat restul lumii! Ce sa mai povestesc…Da?
Casuneanu Costel: Si dumneavoastra la fel, ca….
Voicu Catalin: …fiti sigur ca dincolo de sprijinul pe care mi-l dati sub forma de imprumut, intr-o buna zi si ziua e mai aproape decat va inchipuiti, toate datoriile morale pe care le am fata de prietenul meu, dl Casuneanu, mi le voi plati. Si stiti ca sunt un om serios.
Casuneanu Costel: Deci…
Voicu Catalin: Domnule presedinte…
Casuneanu Costel: Eu va multumesc pentru incredere, nu aveti datorie fata de mine.
Voicu Catalin: Faptul ca apelez la dumneavoastra si nu apelez in alta parte, va rog sa ma intelegeti, am apreciat ca asta e bine si nu altceva.
Casuneanu Costel: Corect, corect si ma bucur, ma bucur.
Voicu Catalin: Intotdeauna apelez la oameni de o anume si de un anume nivel si de o anumita educatie si de o anumita conditie. Si daca apelez la dumneavoastra, iertati-ma si insistent va rog sa ma iertati ca indraznesc sa apelez, pentru ca nu vreau sa apelez la alte zone.
Casuneanu Costel: Va rog sa nu va faceti probleme. Mi-a facut placere si o rezolvam fara problema. Da?
Voicu Catalin: Am inteles cu amendamentul da…numai sa-mi promiteti ca nu va complicati in vreun fel, ca stiu in ce situatie va gasiti si dumneavoastra.
Casuneanu Costel: Nici un fel de probleme. Inca o intrebare.
Voicu Catalin: Da!
Casuneanu Costel: A…in ce moneda. Poate sa fie direct in euro sau in ce vreti…?
Voicu Catalin: Daca e si in euro, daca e si in lei, nu conteaza. Eu am o datorie de platit la cineva si mai am altceva de achizitionat, intelegeti?
Casuneanu Costel: Am inteles, bine!
Voicu Catalin: Dumneavoastra dati-mi ce aveti ca pana la urma trebuie sa dau ochii cu omu. Nu se poate. Da!
Casuneanu Costel: (rade)
Voicu Catalin: Nu fuge in Patagonia.
Casuneanu Costel: Bine domnu general.
Voicu Catalin: Va pup. Sa va dea Dumnezeu tot binele din lume.
Casuneanu Costel: Sa traiti.

* V-am luat banii, vesnica recunostinta

va asigur de respectul si de prietenia mea vesnica si de cate ori o sa bag cheia intr-o anumita usa si eu si familia mea ne gandim de-a pururi la dumneavoastra si sa fiti convins ca in mine aveti un aliat pe viata

Catalin Voicu, senator PSD
(…) Casuneanu Costel: Alo?
Voicu Catalin: Domnule presedinte, mii de multumiri!
Casuneanu Costel: Da, perfect! Te pup.
Voicu Catalin: Domnul este langa mine, va multumesc mult, inca o data imi probati ca sunteti acelasi prieten si om de nadejde. Doua sute de mii mi-a adus domnul, da?
Casuneanu Costel: Da, da, da, da.
Voicu Catalin: Va multumesc din tot sufletul si, uite, vi-l dau sa va confirme. Cu respect, sa traiti!
Casuneanu Costel: Nu mai e nevoie, domnu general. Nu mai e! Da?
Voicu Catalin: Cu toata dragostea, sa traiti si raman indatorat!
Casuneanu Costel: Sa traiti!
Voicu Catalin: Sa traiti! Sa traiti! Sa traiti!
Casuneanu Costel: Bine, cu respect, sa traiti!

(…) Casuneanu Costel: Da?
Voicu Catalin: Am vrut sa va multumesc, inca o data…
Casuneanu Costel: Nu tre sa…
Voicu Catalin: …sa va asigur de respectul si de prietenia mea vesnica si de cate ori o sa bag cheia intr-o anumita usa si eu si familia mea ne gandim de-a pururi la dumneavoastra si sa fiti convins ca in mine aveti un aliat pe viata, eu sunt un om de o anumita onoare pe care dumneavoastra ati vazut-o si o s-o simtiti de acum inainte toata viata, iar in ce ma priveste, va multumesc ca m-ati scos dintr-o mare problema acum. Va multumesc mult, domnule presedinte!
Casuneanu Costel: Cu placere, ma bucur ca…!
Voicu Catalin: Abia astept sa va revad si vi-i restitui exact cum am vorbit, in conditiile in care vi le-am prezentat. Si va rog mult sa apelati oricand!
Casuneanu Costel: Am inteles. Nici o problema. Bine.
Voicu Catalin: Cu toata dragostea. Sa traiti. Sa traiti.
Casuneanu Costel: Cu respect, traiti, traiti!

* Sfanta Parascheva va iubeste!

(…) Nota procurorilor DNA: La scurt timp dupa intalnirea cu inv. Florin Costiniu (n.r. judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie), inc. Catalin Voicu l-a contactat telefonic pe inv. Costel Casuneanu si in acelasi limbaj eliptic si disimulat i-a transmis ca a discutat in cursul diminetii cu inv Florin Costiniu de la care a aflat ca recursul declarat de SC PA&CO International SRL se va solutiona la termenul din 14.10.2009 in favoarea acestei firme.

Voicu Catalin: Sa traiti!
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect! Sa traiti domnu general!
Voicu Catalin: 14 octombrie. Mergem la doctor si e rezolvat.
Casuneanu Costel: Am inteles. Vroiam sa va intreb daca aveti vreo veste de la baietii aia. In ce stadiu mai suntem.
Voicu Catalin: Imediat va, imediat va sun eu. Da, domn presedinte. Ca m-am ocupat de dl doctor in dimineata asta. Da?
Casuneanu Costel: Am inteles, am inteles!
Voicu Catalin: Ce sa facem? Asta e. Daca si doctorii astia sunt in agitatie mare!
Casuneanu Costel: Da, da.
Voicu Catalin: Dar e bine ce am facut. Am facut o treaba foarte buna.
Casuneanu Costel: Sunt convins.
Voicu Catalin: Va pun. Va sun imediat. Sa traiti!
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect!

Nota procurorilor: Cu doua zile inaintea termenului de judecata a recursului (14.10.2009), inc. Catalin Voicu l-a apelat telefonic pe inv. Costel Casuneanu si i-a dat noi asigurari ca procesul se va solutiona la termenul de 14.10.2009 iar hotararea va fi favorabila SC PA&CO International SRL.

Voicu Catalin: Am confirmarea printr-un domn de legatura…
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect! Sa ne traiti, domn general!
Voicu Catalin: Miercuri, Sfanta Paraschieva va iubeste!
Casuneanu Costel: Am inteles! De aceea vroiam…
Voicu Catalin: Va dau un prieten…Pai miercuri e Sfanta Paraschieva. Va dau un prieten sa va salute.
Casuneanu Costel: Asa este! Multumesc!
Voicu Catalin: Fara nume, fara nume, ca dusmanul asculta!

* Voicu se teme de diavoli

Dumneavoastra, cu mainile goale, va luptati cu dusmanul si dusmanul, cu mainile pline de argintii tradarii, n-a invins, si nu va invinge. Suta la suta.

Catalin Voicu, senator PSD
Nota procurorilor DNA: In ziua de 14.10.2009, completul de judecata format din magistratii Carmen Frumuselu, Simona Marcu si Joita Preda, constatand recursul declarat de SC PA&CO International SRL este in stare de judecata, l-a pus in dezbaterea partilor si in final a hotarat amanarea pronuntarii deciziei la data de 21. 08. 2009. Solutia instantiei a fost comunicata telefonic inc. Catalin Voicu in aceiasi zi de inv. Florin Costiniu:

Costiniu Florin: Da excelenta. Sa traiti!
Voicu Catalin: Eu va invit la o masa ecologica.
Costiniu Florin: A trebuit sa accept invitatia domnului presedinte Popa, acum un minut am plecat. Mergem undeva spre Oltenita, ca da si el, asa…conducerii Curtii, un mic si-o bere, apropo de pensie, de…
Voicu Catalin: Ce a zis doamna profesoara? Pe studentul ala il noteaza saptamana viitoare?
Costiniu Florin: Exact, exact, exact.
Voicu Catalin: A ramas dansa sa analizeze, nu?
Costiniu Florin: Da, exact, da. E foarte bine.
Voicu Catalin: Mm, sa va auda Dumnezeu, da sa stiti ca sunt asa, mai…
Costiniu Florin: Nu, este foarte bine, credeti-ma.
Voicu Catalin: Da? Bine.
Costiniu Florin: Ca, daca era rau, era azi. Da nu e, e bine.
Voicu Catalin: Am inteles. Am inteles, dar sa vedeti ca intotdeauna diavolii – stiti cum e – in intervale si in rastimpuri isi fac jocul.
Costiniu Florin: Este adevarat, dar nu este cazul, ingerii vor …
Voicu Catalin: Le-o fi fost frica de Sf. Parascheva azi, si au cerut sa-si faca jocul diavolesc.
Costiniu Florin: Nu, nu, stati linistit, ca e…
Voicu Catalin: E in regula.
Costiniu Florin: Cand ne vedem, va spun eu.
Voicu Catalin: Vorbim cand ne vedem, da? Bine?
Costiniu Florin: Cu respect, sa traiti!

* Sfanta Parascheva obtine o amanare, dar nu poate evita raul

(…)
Voicu Catalin: Domnule Presedinte!
Casuneanu Costel: Cu deosebit respect, sa traiti!
Voicu Catalin: Sfanta Parascheva a indepartat raul de dumneavoastra astazi, care incerca cineva sa-l faca, ne-a indrumat bine si a ramas in discutie tratamentul intr-o saptamana. E bine. E foarte bine.
Casuneanu Costel: Am inteles.
Voicu Catalin: Sa stiti ca am confirmarea ca Sfanta Parascheva chiar va iubeste.
Casuneanu Costel: Va multumesc din suflet.
Voicu Catalin: Dumneavoastra, cu mainile goale, va luptati cu dusmanul si dusmanul, cu mainile pline de argintii tradarii, n-a invins, si nu va invinge. Suta la suta.
Casuneanu Costel: Ma bucur.
Voicu Catalin: Cu toata dragostea va pupam.
Casuneanu Costel: Va multumesc din suflet. Cu deosebit respect.
Voicu Catalin: Sunt alaturi de dumneavoastra si o sa vedeti ca lucrurile decurg ca mine si in mine aveti un frate, si o sa va convingeti la greu ca nu sunt printre putinii. Sunt singurul langa dumneavoastra si langa familia dumneavoastra. Va pup!
Casuneanu Costel: Sunt convins si va multumesc din suflet!

Nota procurorilor: Prin decizia nr. 5039 din 11.11.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul nr 3360/2/2009 s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC PA&CO International SRL impotriva sentintei nr 1698 din 17.04.2009 a Curtii de Apel Bucuresti.

In dupa amiaza zilei de 11.11.2009, inc Catalin Voicu s-a intalnit cu inv Florin Costiniu si impreuna au purtat discutii referitoare la solutia adoptata de instanta, dupa care folosind aparatul telefonic al inc Catalin Voicu au purtat convorbiri cu inv Costel Casuneanu incercand sa-si justifice esecul interventiilor facute pe langa magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au pronuntat hotararea, prin aceea ca vina apartine in exclusivitate membrilor completului.

PNL Brasov: Tataie Căncescu si flautistele

February 27th, 2010

Cancescu. Tataia Cancescu a dus si mai duce viata dubla , zau monser. Tatatie, tataie dar ce facusi?
Putem vorbi de viata lui tatatie Cancescu, dinainte de 1989 . Dar…Nu mai este interesant!
Atractiv este sa vorbim despre amantele lui Cancescu de prin 1997 incoace.
Adicalea de prin vremea cand tataie s-a casatorit cu Cristina, o domnisorica pe care a lasat-o  grea… Suparare mare la Radio Brasov. Pentru ca la acea vreme in patul lui Cancescu se afla in fiecare seara Onelia … Pescaru.
Oneluta a crescut in trustul Mix pe masura ce isi desavarsea potrivirea sexuala cu Tatatia. Bine, bine …totul  s-a intamplat pe parcursul a 2-3 ani. Dar timpul a trecut si au aparut noi favorite. Tataie a actionat dupa anul 2000 pe doua planuri pentru a-si recruta gastele – partenere de sex: angajatele de la radio si angajatele de la Consiliul Judetean. De la radio bv a trecut prin sula lui Tataie –Cristina Benta -, in prezent realizator emisiune TV la Antena 1, sub numele Cristina Alexandru. De la Consiliul Judetean  ne vom opri la … Gabriela Machidon, care in prezent continua sa-si terorizeze colegii bazandu-se pe calitatea de a doua # sotie # In prezent fiica d-nei Machidon, drept rasplata, a fost plasata in secretariatul PNL Brasov. Asa se imbina placerea cu afacerile…

In anii din urma Cristina, nevasta, s-a plictisit si-a divortat. Dar tataie nu s-a linistit. In cabana de la Rasnov ( pa glajarie) si-a organizat un adevarat bordel. Cu masina Consiliului Judetean ( un Tuareg ) sunt carate gastele la #adapat# ( avem poze)
Pare-se ca in 2008 s-a reinnodat prima dragoste… cu Onelia. Drept rasplata i-a daruit un jeep ( Tuareg branduit CAN …de la Cancescu). Oare cum se simte sotul Omelutei cand sotioara se plimba cu masina lui tataie?!
Asta da moralitate; parol monser!!!
p.s. despre amantele tataitei din PNL Brasov cu proxima ocazie…

Agentu

adevarul despre PNL Hunedoara

February 27th, 2010

Mircia Muntean – primarul Devei – lucreaza doar cu firme agreate de el si contra comision. Lucrarile pe domeniul public sunt executate de firmele lui Dan Jurca si firma Metal Expres, administrata de Dragoescu. In jurul achizitiei terenurilor si a spatiilor s-a format o adevarata afacere. Conducerea primariei manevreaza prin oamenii de afaceri Marius Vargas, Lucian Farcasiu, Doru Sapta.

Suspectat de legaturi cu interlopii locali care i-au finantat campania electorala, pe care le neaga. Obisnuieste sa se laude cu faptele sale si este relativ usor de urmarit. Este constient ca ii sunt ascultate convorbirile si este prudent, ori incearca sa intoxice cu informatii false.

Se bucura de sustinerea Lojei Masonice datorita bunicului sau, care a fost un membru marcant al miscarii masonice din Romania.

Mircea Molot – presedintele CJ Hunedoara – primele afaceri le-a facut cu fondurile pentru reparatiile la scoala unde era director. Ca viceprimar a fost numarul doi in Deva. Se pare ca accepta comision, este mintea vicleana a PNL si se lupta sa devina numarul unu. Oficial, scoate bani din oierit si editura.

In ultima vreme lucreaza mai discret si departe de judet, in speranta ca va scapa de urmaritori. Are pretentia sa ii treaca prin mana orice afacere.

Florin Oancea – viceprimar liberal – a fost sustinut puternic de Mircia Muntean. A castigat bani din afaceri cu terenuri. Mai are afaceri in domeniul imobiliar, magazinele Dariane si un bar. In lipsa lui Muntean, conduce primaria, desi nu are experienta. Incearca sa-si adaposteasca afacerile – care sunt la limita legii.

Laura Sarbu – secretarul Primariei Deva – isi ascunde afacerile in spatele functiei. Vine din Primaria Capitalei. Scoate bani din localul “Scala”, administrat de sotul ei. De fapt, spatiul este detinut de Lucian Farcasiu, proprietar al cladirii Casina, unul dintre apropiatii primarului Mircia Muntean. Este apropiata de viceprimarul Florin Oancea.

Dorin Paran – vicepresedinte CJ Hunedoara – este suspectat ca reprezinta vocea vicepremierului Pogea in Consiliul Judetean. Manevreaza fondurile externe. Inca ii este teama sa se arunce in aranjarea afacerilor in stil mare. Tine spatele firmelor membrilor PD in Consiliul Judetean.

Petru Marginean – vicepresedinte CJ Hunedoara – este izolat de colegii lui din conducerea Consiliului Judetean. Cunoaste afacerile liberalilor din Consiliu din vremea in care era inginer la firma sotiei. Ceilalti doi colegi il ocolesc.

Marius Cristian Vladu – prefectul judetului – usor de manevrat atat de Bucuresti, cat si de Pogea. El porneste atacul impotriva liberalilor prin diversi intermediari si cunostinte inclusiv in presa. Mentine legatura cu administratia firmei REVA din Simeria, unde lucreaza si sotia sa. Exista informatii conform carora nu ar fi strain de afacerile cu fier vechi si zgura.

Se recomanda verificarea cu atentie si protejare informativa. Subiectul a reusit sa identifice si sa neutralizeze sursa.

Ioan Rus – consilier judetean, fost vicepresedinte al institutiei – a lucrat cu fonduri europene si doar cu anumite firme. A fost in mijlocul scandalurilor dintre administratia deveana si furnizorul de apa.

Ion Pitulescu – consilier judetean, general in rezerva, fost sef al Politiei Romane – ajuns in prima linie fara a exista informatii referitoare la coruptie. A demisionat din cauza presiunilor facute de cei vizati in cercetarile demarate de el. Este incomod in Consiliul Judetean, existand persoane care ar dori sa-l vada retras din comisia juridica.

Mihail Rudeanu – fost presedinte CJ Hunedoara – se pare ca a beneficiat din plin de sprijinul lui Calin Mitra, care a cumparat in 2001 SC Tatimar SRL, prieten din studentie cu Rudeanu, si al Georgetei Barabas, membru de frunte al PSD Hunedoara, cunoscuta pentru relatiile extrem de apropiate cu persoane influente de la centru, cum ar fi Mihai Tanasescu, Adrian Paunescu etc.

Ioan Timis – Deputat PSD de Hunedoara, fost patron al unei retele mass-media. Recunoscut pentru viclenia de care a dat dovada si pentru tepele pe care le-a tras fostilor angajati. In doi ani a piedut majoritatea posturilor la care era patron si care ii erau de mare folos in campania electorala: Radio 21 Deva, Radio Cristal Brad, Radio T5 ABC Hateg, TV Cristal Petrosani.

Fostii angajati au confirmat faptul ca erau obligati sa serveasca interesele PSD si si-au amintit de zilele in care munceau pentru interesul personal al sefului. Face parte din aripa dizidenta si nu este deloc iubit de colegii hunedoreni, dar se lauda cu prietenia cu Adrian Nastase. A fost suspectat ca si-ar fi ucis sotia. Este tot timpul in delegatii. Competenta depasita.

Georgeta Barabas – membru PSD Hunedoara – este acuzata ca a avut altfel de relatii decat cele profesionale cu unii dintre deputatii de Hunedoara. Suspiciuni referitoare la unele relatii cu agentii economici din domeniul fierului vechi. Au existat unele acuzatii privitoare la eliberare de autorizatii contra unor cotizatii.

Adrian Iovanesc – primarul din Calan – este acuzat ca toate lucrarile contractate de primarie sunt executate de aceeasi firma, Metaloterm, patronul Dan Alexandru fiind prieten foarte apropiat al primarului.

Florin Cazacu – fost lider al minerilor din zona Bradului, ajuns primar a gasit “alinare” la partidul lui Adrian Nastase, personalitate cu sprijinul careia a castigat alegerile locale din 2004. Campania electorala a fost una fastuoasa, cu multe spectacole oferite gratuit bradenilor si multe promisiuni.

De cand e primar, Cazacu ar cam fi uitat de unde a plecat si ii priveste cu superioritate pe fostii ortaci.

Viorel Arion – senator PNL – a ajuns in Senat datorita sustinerii puternice a unor lideri de partid, sustinere care e generata nu numai de activitatea politica. A castigat bine de pe urma contractelor cu combinatul Siderurgica. Usor de manipulat.

Gheorghe Barbu – deputat PD, actualmente ministrul Muncii – a folosit abil presedintia Consiliului Judetean pentru a se lansa. In jurul lui s-au adunat firme care au prins contracte finantate din fonduri bugetare. Exista suspiciuni referitoare la relatii cu interlopii din Deva si cu Calin Mitra, devalizatorul societatii Apollo.

Liviu Almasan – deputat fost PRM, plecat in partidul lui Corneliu Ciontu – a fost unul dintre cei mai puternici finantatori ai PRM cu contributii de peste un miliard. Are afaceri in domeniul prelucrarii lemnului si este banuit de relatii cu mafia italiana. Vulnerabil datorita apetitului pentru bautura.

Viorel Duca – senator PRM – a finantat puternic campania partidului. Are afaceri in SUA care intra in competenta altui serviciu. A fost selectat ca europarlamentar. Nu este agreat de filiala locala.

Adrian Paunescu – senator PSD – a ajuns pe listele din judet in urma accidentului de masina provocat de sotia sa, care se este hunedoreanca. In perioada dizidentei comuniste s-a retras la Sacaramb. A incercat sa aduca in judet firma Dorna, dar fara rezultat.

Monica Iacob Ridzi – deputat PD din noul val – este agreata de Basescu si numita europarlamentar. Sotul este viceprimar la Petrosani. Reprezinta interesele firmelor PD.

Ionica Popescu – deputat PC – a fost impusa pe liste de la Bucuresti, provocand nemultumire atat in randul membrilor organizatiilor locale ale PSD, cat si in vechiul PUR, mai ales pentru viceprimarul municipiului Vulcan, caruia i-a luat locul. A lucrat in presa sub pseudonimul Ioana Iova si apoi ca sefa a biroului de presa al partidului.

Iuliu Winkler – ministru delegat pentru comert, presedinte UDMR – este un apropiat al sefilor Uniunii si incearca din rasputeri sa mentina o organizatie puternica in judet. A facut jocurile la ultimele alegeri din Deva, motiv pentru care Mircia Muntean ii este recunoscator. Directioneaza fonduri catre fundatiile minoritatii.

Nicolae Schiau – primarul municipiului Hunedoara. Banuit de introducerea in afaceri cu administratia locala a unor personaje implicate in traficul cu fier vechi. Institutia pe care o conduce a atribuit contracte preferential unor colegi de partid. Unul din clientii primariei este societatea Ison Trade, detinuta de Gheorghe Ivan, presedintele organizatiei PD din municipiu.

Petru Paun Jura – primarul orasului Simeria. Pe seama lui Jura circula informatii legate de dirijarea catre firme din anturaj a lucrarilor de reparatii pentru primarie. A fost acuzat de modul in care dirijeaza lucrarile publice din oras si de tratarea preferentiala a investitorilor straini.

Alexandru Muntean – viceprimar al municipiului Orastie. Banuit ca a intermediat toate investitiile straine facute in municipiu. Despre Munteanu se spune ca ar fi omul de negociere care nu ar rata nici un comision. Numele viceprimarului mai este vehiculat in legatura cu tranzactii suspecte de terenuri.

Afaceri si afaceristi

Grupul de firme Sartex 96 si Dorel Haiduc – societatea, controlata de controversatul om de afaceri Dorel Haiduc, a primit datorita apropierii de Ioan Popa, fostul director al Petrom, construirea drumurilor de acces la sonde si lucrarile de modernizare a statiilor Petrom din judetul Hunedoara. Sartex este suspectata de o usoara finantare a campaniei lui Traian Basescu.

SC Ison Trade Hunedoara si Gheorghe Ivan – Fost senator FSN, actual presedinte al filialei PD Hunedoara. Relatii bune cu primarul Hunedoarei, Nicolae Schiau. Afaceri cu primaria si cu alte institutii publice. Este banuit de contacte cu personaje influente din mediul interlop implicate in trafic cu fier si zgura.

SC Metal Expres Deva si Dorin Dragoescu – Despre Metal Expres circula eticheta de “firma a liberalilor”. Prin aceasta societate s-ar fi derulat sume imense, o mare parte din fonduri luand destinatii necunoscute. Societatea a fost servita regulat de administratia locala deveana si deruleaza in continuare lucrari pe bani publici, desi este pe lista datornicilor la bugetul de stat.

Marmosim Simeria – Societatea care produce politicieni. Firma lui Videanu, ajuns primar al capitalei, si a lui Pogea, vicepremier al Romaniei. Cei doi controleaza afacerile societatii, considerata cel mai important pol economic al PD-ului. Implicata in concesionari dubioase de resurse minerale primite pe final de mandat de la actuala opozitie politica, PSD.

Condor SA Deva si Caius Mihai Apostu – Firma a fost implicata intr-o tranzactie suspecta cu Primaria Deva. Condor a cumparat la subpret de la primarie imobilul fostei Directii Judetene a Finatelor. Contractul a pagubit statul cu zeci de miliarde de lei. Numele societatii Condor se leaga de constructia noului palat administrativ din Deva, lucrare neterminata, in care s-au investit bani publici.

Caius Apostu, directorul Condor, este cunoscut ca un apropiat al lui Dorel Haiduc caruia i-a gestionat afacerile.

Ioan Haragus – s-a apucat de afaceri imediat dupa revolutie. De la o simpla brutarie, poate si cu sprijinul enoriasilor, preotul si-a dezvoltat firma ajungand acum sa fie unul dintre cei mai instariti oameni din Brad. A fost, pe rand, membru PNL, PRM, iar acum PC intr-un singur an.

Prieten cu Theodor Melescanu, Ioan Haragus pastreaza legatura cu liberalii, pentru care organizeaza mese festive la restaurantul fiului sau. Ii place sa fie admirat, asa incat nu pierde nici o ocazie de a se lauda cu averile consistente pe care le detine. Muncitorii care lucreaza in cadrul firmelor lui sunt platiti cu salariul minim pe economie.

Desi la un momendat renuntase la hainele sfinte, nu pierde nici o ocazie de a sluji in numele Domnului.

Politie

Velu Caluseru – seful Serviciului de Informatii si Protectie Interna – suspectat de implicare in numeroase jocuri de interese. Au existat mai multe tentative de schimbare a acestuia din functie. Ultimul scandal este acela in care a fost acuzat de prefetul judetului ca-i intercepteaza convorbirile telefonice. E posibil sa devina vulnerabil din cauza atacurilor repetate.

Tirinescu Ioan – sef la circulatie, acuzat ca a favorizat inscrierea unor masini furate din strainatate. Este un prieten apropiat a viceprimarului Oancea.

Alexandru Draghici Rosioru – inspector sef IJP Hunedoara – este nou venit in judet. Nu are legaturi cu cercuri de interese. Posibil si din cauza timpului scurt. E posibil ca din cauza necunoasterii realitatii din judet sa ia decizii eronate ca urmare a dezinformarii din partea subordonatilor.

Servicii deconcentrate si administratie

Viorica Popescu, director Protectia Copilului. Incheie contracte dubioase cu aprobarea presedintelui Consiliului Judetean, Molot. Este membru PD de fatada fiind total subordonata liberalilor. Este o tinta usoara, pentru ca nu stie sa-si aleaga si sa-si atraga oamenii in jur.

Lucian Heius – director executiv la Directia Finantelor Publice Hunedoara – este acuzat ca desi la inceputul mandatului a promis ca toate firmele cu datorii de peste 5000 de euro catre stat vor fi lichidate, in prezent doar 5 la suta din aceste firme au fost inchise. Intersanta schimbarea de atitudine. Se impun verificari.

Lucia Costinas – director la Agentia pentru Protectia Mediului este suspectata de relatii stranse cu mafia fierului vechi de la Hunedoara, unde nu a dat nici o amenda, desi s-au inregistrat adevarate dezastre ecologice.

Constantin Blaga – sef Birou Vamal Deva, este acuzat ca impreuna cu unii dintre sefii politiei si cei de la Registrul Auto au intocmit acte valabile pentru importul si inmatricularea autoturismelor traficate. Doar traficantii au fost cercetati si trimisi in judecata, acesta reusind sa nu fie luat in vizor de organele de cercetare..

Victor Leu – directorul CJAS Hunedoara – este suspectat de conflict de interese avand in vedere relatiile cu fosta firma care detine o farmacie in Hunedoara. Se impune ca subiectul sa fie protejat informativ.

Anisor Parvu – sef al Inspectoratului Scolar Hunedoara – implicat intr-un scandal referitor la o marire de nota de la o olimpiada de matematica pentru nepotul lui Gheorghe Pogea. Nu ezita sa dea bani pentru a-si lua examenele si sa ia bani de la altii pentru a le aranja promovarea.

Este recunoscuta latura violenta a acestuia, in timpul examenului de bacalaureat a agresat un profesor de la Liceul Traian.

Adrian Magheru – sef al Directiei de Sanatate Publica Hunedoara – cunoscut pentru spagile pe care le cerea pacientilor pe vremea cand era doctor internist. Este supravegheat indeaproape pentru actualele “invarteli” pe care le face de la sefia institutiei.

Ioan Sicoe – directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, una din persoanele acuzate ca au inchis ochii la jaful din muntii Orastiei, desi atributtiile de serviciu il obligau, acesta a omis sa sesizeze autoritatile.

Tiberiu Balint – fost presedinte al Consiliului de Administratie al Apaserv, actualmente sef reprezentanta Registrul Auto Roman Hunedoara. Implicat in scandalul “strandul”. A avut de recuperat datorii de peste 50 de milioane de lei de la firma lui Adrian Cartita, pe atunci presedinte al tineretului liberal devean, care la un moment dat administrase strandul. Creantele reprezentau contravaloarea apei furnizate de Apaserv .

Traian Laslau – director al Directiei de Statistica Hunedoara, acuzat de prefectul Marius Cristian Vladu ca la recensamant i-au iesit mai putin cu 28 de mii de hunedoreni, in timp ce marja maxima era de 500 de persoane.

Mihai Sahiu – inspector sef la Inspectoratul in Constructii al judetului Hunedoara, implicat intr-un conflict cu Cosmin Nicula, pentru ca deputatul (pe vremea aceea subprefect – n.r.) i-ar fi cerut sa demisioneze in momentul in care partidul umanist a renuntat la alianta cu PSD in favoarea liberalilor.

Marcel Socol – Fost director AJOFM Hunedoara, membru fidel al PSD-ului. A renuntat la functia de viceprimar al municipiului Brad pentru cea de director la AJOFM. Acuzat de prefectul Cristian Vladu de incompatibilitate, din cauza faptului ca era administrator la Societatea Critul din Brad.

Dapa ce a fost schimbat din functia de director al AJOFM Hunedoara, s-a multumit cu un alt post in cadrul aceleiasi institutii.

Daniela Salagean – director economic la Consiliul Judetean Hunedoara. Fost director economic la Primaria municipiului Deva. Exista informatii despre relatia dintre fiica ei, Daiana, si unul dintre interlopii suspectati ca jefuiesc comorile dacice.

Directia Silvica Hunedoara – Institutia a fost implicata in campania electorala din 2004, sustinand cu masini si personal PSD. Conducerea Directiei a tolerat defrisarile masive din judet. Institutia este implicata in licitatii publice preferentiale si face parte din clientii unor societati controlate de oameni de afaceri influenti in judet.

Directia Judeteana de Drumuri Hunedoara – Licitatii, contracte si bani publici gestionate de Directie ajung la un numar redus de firme. Aceleasi. Conducerea Directiei gestioneaza fonduri imense care intra in conturile firmelor agreate. O parte din aceste firme nu sunt specializate in executia de drumuri.

Sport

Gheorghe Uscatu – sponsor Corvinul Hunedoara. Banuit de implicare in afaceri cu fier vechi. Este unul din numele grele vehiculate in traficul cu fier si zgura din municipiu. Personaj influent. Directorul tehnic al firmei sale este Gheorghe Filer, fostul comandant adjunct al Politiei municipiului Hunedoara.

Dacian Varga – fotbalist la Sportul Studentesc Bucuresti. Originar din Deva, Varga a fost implicat in mai multe scandaluri sexuale. Are un anturaj dubios.

Mircea Alic – ex-presedinte Corvinul, in prezent presedinte la Victoria Calan. Banuit de deturnare de fonduri, considerat unul din vinovatii disparitiei fostei echipe Corvinul Hunedoara.

Alin Simota – presedintele Clubului Sportiv Jiul Petrosani, are relatii de afaceri cu Adrian Gardean, implicat in afaceri dubioase, cu cazier patat, si cu cumnatul acestuia, alaturi de care conduce firma Global, societatea care se ocupa de masa minerilor. De curand, Alin Simota a cumparat casa lui Gardean, care si-a mutat cartierul general din Valea Jiului.

Este santajabil din cauza relatiilor sale cu lumea interlopa. S-a erijat in aparatorul grupului “Bebe Ilie”, pe posturi de televiziune locale.

Valea Jiului

Dumitru Avram – liberal, om de afaceri, prieten apropiat cu presedintele CJ Hunedoara, Mircea Molot, consilier local in Vulcan, face parte acum si din CA al CNH, de unde a si prins un contract de renovare a sediului la un pret care nu acopera nici materialele. Are o plangere penala pentru tentativa de viol asupra unui barbat.

Nici jocurile de noroc nu i-au adus faima, pentru ca a fost prins de Garda Financiara si Directia Finantelor Hunedoara, care i-au confiscat parte din aparate.

Aurelian Serafinceanu – ar fi fost salvat, Miron Cozma luandu-l ca vicepresedinte la Confederatia Sindicatelor Miniere din Romania. A negat vehement. Asta pentru ca liderul minerilor a gresit numele firmei care era sa-l dea afara pe Serafinceanu. Cei care mai traiesc spun ca in 1990, fostul prefect era angajat al UPSRUEM Petrosani si nu al UMIROM.

Dupa ce contabilul sef al UPSRUEM-ului a fost prins la granita cu conserve de carne, a urmat prinderea lui Serafinceanu, tot la granita, dar cu rulmenti sustrasi din uzina. La vremea respectiva, fapta sa a facut obiectul unui articol de presa.

Octavian Costescu – fostul guvernator al Vaii Jiului, a devenit dupa alegeri consilier al premierului Tariceanu. A oscilat intre doua-trei grupuri de oameni de afaceri dubiosi, sub motiv ca nu are sediu si nici masina de serviciu, fapta pentru care a fost suspectat la randul sau.

Despre consilierul sau, o blonda cu initiativa si cu fonduri pentru imaginea ONG-ului al carui presedinte era Costescu, se spune ca era apreciat cu multa-multa dragoste si tandrete.

Ioan David – fost sef politia Petrosani. Municipiul Vulcan are cativa “tari”, care s-au descurcat si ei cum au putut. Recentul scandal cu falsul in inscrisuri la Cartea Funciara, fals pentru care este cercetata o functionara a Primariei din Vulcan, l-a scos la iveala pe cumnatul fostului sef al Politiei Petrosani si Deva, Ioan David, zis Bill. Este vorba de vestitul Lihu.

Cumnatul este cunoscut in zona ca un adevarat norocos care a pus mana pe tot ce a putut pana anul trecut, terenuri si spatii comerciale. De cand cu noua garda, curg procesele pentru punerea in legalitate a Primariei.

Costel Avram – intrat in politca, dupa ce a fost pe la Regia Autonoma a Apei Valea Jiului, ataca virulent anumiti oameni de afaceri. Exista probabilitatea ca sa foloseasca aceasta metoda pentru ca respectivii au refuzat sa faca asigurari la firma sa de acelasi profil.

Ioan Hortopan – apropiat de cercul liderilor de sindicat, recent condamnati. La locuinta din Petrosani a liderului Dorin Lois, fotoreporterii si televiziunile au prins imagini cu doi politisti cunoscuti, imbracati “civilizat”, respectiv fratele lui Costel Avram si inspectorul Buruiana.

Cel de a-l treilea individ era imbracat tip sport cu o sapca rosie pe cap, in spatele caruia statea sotia lui Dorin Lois. Retinerea liderului a fost extrem de rapida. Toata presa l-a dat pe acesta ca fiind liderul care s-a suit cuminte in masina care trebuia sa-l duca la penitenciar. De fapt, omul era un alt politist, neam cu fostul deputat PRM, Ioan Hortopan.

Carol Schreter – primar PD al municipiului Petrosani – orgolios, isi ascunde cu dibacie petele, respectiv sumele incasate din surse misterioase.

Este santajabil de catre cei care au cotizat pentru campania sa electorala, apoi cu banii alocati in mandatul 1996-2000, de la Presedintia Romaniei, pentru cartea “Lupeni 77-Lupeni 97″, cand la a doua editie a cartii nu a tiparit decat trei exemplare “imbunatatite”. Si in prezent “aduce multumiri” celor care i-au inlesnit afacerea.

Nicolae Branisteanu – banuit ca are relatii cu “mafia” din Valea Jiului. Din acest motiv poate fi usor santajat, chiar umilit, avand in vedere paharul cu bautura turnat in capul sau – la o masa festiva – de omul de afaceri Mihai Viorel Bonea, cel care a incitat un grup de indivizi pentru a ataca cu toporul pe fostul director al Societatii de Gospodarie Petrosani, in masivul Parang. Branisteanu n-a ripostat.

Marinica Daj – fratele prim-procurorului de la Petrosani, a fost seful Biroului juridic al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, dupa controalele “capusarilor” huilei a devenit juristul si avocatul fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu.

Afacerile dubioase ale lui Serafinceanu si CNH, dar mai ales contractul cu dezafectarea Preparatiei Uricani, l-au facut pe intransigentul Daj sa devina marioneta in mana afaceristului si politicianului Serafinceanu. Marinica Daj se teme ca ii este urmarita prestatia prin salile de judecata de actualul stapan.

Gheorghita Iorga – fost lider de sindicat, fost director la Mina Aninoasa, fost director adjunct la Salvamin Petrosani, in prezent consilier local la Petrila.

A ramas in “bune relatii” cu conducerea CNH, dupa ce a fost prins cu compensari de combustibil de la Companie, combustibil introdus la pompele personale de benzina, a mai fost depistat ca isi efectua lucrarile de constructii in interes personal cu angajatii de la subunitatile pe care le-a condus.

A mai fost implicat in scandaluri cu deconturi false, a continuat sa fie mentinut in functii de conducere. Santajabila a fost conducerea CNH si PSD, care pare sa fi impartit frateste profitul.

Cornel Resmerita – primar PSD Lupeni – si-a construit un imperiu, incepand din 2000. Bine consiliat, Resmerita a reusit sa “multumeasca” pe cei ce l-ar fi putut santaja. Dintr-un stapan de bar gen bodega, a ajuns proprietar de restaurant de tinuta, cu prorietati – terenuri si spatii de locuit – chiar si cu steagul UE in fata restaurantului.

Ioan Firiza – om de afaceri, detine Cheile Butii – Campu lui Neag, si asociatii sai, a fost deconspirat de Directia Finantelor Alba Iulia ca la punctul de lucru din Lupeni, al Fabricii de tigari Targu-Jiu, se fabrica “Cerbul Carpatin”. Primarul Rasmerita a incercat sa ascunda, Firiza zicea ca nu, asociatii ziceau ca dam pentru ca altfel era vorba de trafic. Politia statea cuminte, cercetand.

In hala de productie s-a gasit o mare cantitate de tigari BT, “confiscate de la Constanta si depozitate la Lupeni de organele abilitate”. Cazul a fost inchis, DGF Alba nu a pagubit statul.

Mihai Viorel Bonea – fost director de banca Bankcoop, a acordat credite mai ales firmelor care nu indeplineau conditiile stabilite. Suspectat de incasarea unor cotizatii de le oamenii de afaceri, “agatati” in acest fel, pe termen lung.

Exista suspiciuni cu privire la traficul cu masini sub protectia lui Ioan David, pe vremea cand era seful Politiei Petrosani, cu continuare la Deva, munca la negru si folosirea copiilor la munca, in Parang, suspectat de trafic de carne vie, camatar, astfel reusind sa puna mana pe multe apartamente, chiar inaintea bancilor, cu concursul Cartii Funciare Petrosani, inselaciune in dauna revolutionarului Bejenariu si folosirea in fals a numelui si semnaturii acestuia, ocupare abuziva a terenurilor din vecinatatea cabanei sale din Parang, desi nu se afla in legalitate cu investitia din Parang a beneficiat de finantari tocmai pentru aceasta investitie.

Nicolae Dima – rectorul Universitatii Petrosani – are faima de a acoperi neregulile din cadrul Universitatii. Prim vicepresedintele PSD Hunedoara, Radu Rorin, professor doctor inginer, suspectat ca aranjeaza contra-cost orice examen. Profesorii de la diverse catedre fac servicii – evaluari si expertize – contracost diverselor societati de unde se pot scoate bani sau unde se pot acoperi bani.

Afacerile urât mirositoare ale lui Vanghelie

February 2nd, 2010
Imprimare E-mail

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei din Sectorul 5 i-au făcut scăpaţi pe managerii Economatului lui Vanghelie. Anchetatorii au plimbat doi ani un dosar care le fusese trimis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Economatul este un magazin despre care primarul Sectorului 5 al Capitalei spune că oferă pensionarilor alimente la preţuri extrem de reduse. Conform informaţiilor adunate de inspectorii fiscali, se pare că preţul alimentelor a fost scăzut şi de o sarabandă de manevre contabile făcute de managerii instalaţi la conducerea SC Economat SRL de către primarul „care este“.

Pieţele lui Vanghelie, facturate de două ori

Economat SRL este o firmă ca oricare alta, dar ca asociat unic are Consiliul Local al Sectorului 5, fapt care îi conferă atât privilegii, cât şi obligaţii. Astfel, firma gândită de universalul primar Vanghelie a făcut rost de aproape zece milioane de euro pentru a moderniza pieţele George Coşbuc, Cotroceni şi Rahova. Pentru aceste pieţe, firma Consiliului Local avea un contract de asociere în participaţiune cu Administraţia Pieţelor.
Aceste legături cu statul nu i-au oprit pe managerii Economat SRL să atribuie contractele de lucrări cui au vrut, şi au vrut să le atribuie către două firme care aveau acelaşi acţionar. SC Star Construct 200 şi Dia Trans Impex erau în proprietatea lui Iulian Lupeanu, fost şef de partid socialist vanghelizat ulterior. Gurile rele spun că Lupeanu este finul unui anume Radu Bădică, iar acesta la rândul său este finul lui Lupeanu.
Cert este că inspectorii DGFPMB au constatat în nota de control că „pentru executarea lucrărilor nu s-a efectuat licitaţie publică, firmele de construcţii contractând lucrările în urma selecţiilor de oferte“. Mai mult, verificarea contabilităţii a scos la iveală faptul că există suspiciuni că „au fost facturate aceleaşi echipamente de două ori“. (vezi Facsimil)
Ancheta fiscală a scos la iveală că firmele lui Lupeanu se ocupau doar de câştigarea licitaţiilor, iar lucrările le făceau alte companii. Astfel, firma Mico Consulting a facturat către Economat lucrări de construcţii în valoare de 6 miliarde de lei vechi în 2003, când a şi încasat banii. Un an mai târziu, aceeaşi firmă a facturat către Star Construct 2000 aceeaşi sumă, pentru aceleaşi lucrări. În momentul declanşării verificărilor, firma a încercat să se acopere, frauda a fost descoperită de inspectorii fiscali.
„Aceste deficienţe constatate creează suspiciunea că actul de comerţ nu a avut loc, SC Economat înregistrând operaţiuni şi cheltuieli nereale în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitele datorate bugetului de stat, faptă ce constituie infracţiune“, se arată în raportul fiscal.
Economat vinde marfă care nu există
Tot în urma verificărilor din contabilitate, s-a constatat că managerii puşi de Vanghelie să gestioneze Economatul au vândut marfă în valoare de 11 miliarde de lei către Star Construct 2000. La o cercetare mai atentă, s-a constatat că marfa facturată de Economat nu exista de fapt în contabilitatea acestora.
Pentru a face pierdută urma mărfii, firma Star Construct 2000 a declarat la anchetă că aceasta a fost oferită gratuit angajaţilor şi nu poate prezenta documente în acest sens.
Toate problemele din contabilitatea firmei care se ocupă de magazinele lui Vanghelie i-au făcut pe inspectorii fiscali să conchidă faptul că există „suspiciuni cu privire la valoarea reală a investiţiei finanţate din bugetul Consiliului Local al Sectorului 5“.

Suspect nominalizat la şefia AVAS

În timpul în care ancheta era în toi, Bogdan Georgescu, unul dintre cei cercetaţi de procurori, era nominalizat de Marian Vanghelie la funcţia de preşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului. Georgescu fusese director la Economat şi nu-şi terminase nici măcar formal problemele cu legea, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Marean să anunţe că omul său este propunerea PSD-ului pentru acea funcţie.
Mai grav este că afirmaţia a fost făcută în contextul în care existau zvonuri că Georgescu ar putea să fie numit şef al DGIPI, structura de informaţii a Ministerului de Interne. Acest lucru nu este anormal pentru primarul sectorului 5. O altă colegă de dosar a lui Georgescu, Mariana Tătulescu, a candidat din partea PSD la Camera Deputaţilor tot în timp ce ancheta era în desfăşurare.

Procurorii scapă turma

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a trimis, la data de 06.11.2006, o sesizare către Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Sectorului 5 de Poliţie. Prin aceasta se cerea începerea urmăririi penale pentru Tătulescu Mariana, Georgescu Bogdan Cristian, Eftimie Maria Magdalena şi Popescu Marin. Toţi erau foşti manageri ai Economat, iar poliţiştii au decis să trimită Parchetului dosarul şi să se spele pe mâini.
La rândul lor, procurorii au decis să facă o „constatare financiar contabilă“, iar apoi au copiat-o pe aceasta aproape cuvânt cu cuvânt în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. Ei au aflat astfel că marfa pe care Economat o vânduse, deşi nu o avea, de fapt existase. Descoperirea fusese făcută de „constatatorul financiar“ care le-a spus procurorilor că verificase totul prin sondaj…
Procurorii au fost de acord şi cu faptul că o firmă facturase din greşeală 6 miliarde de lei vechi către Economat şi că firma primăriei plătise tot din greşeală. Permisivi ca niciodată, oamenii legii au acceptat că totul e în regulă şi că Economatul s-a reglat până la urmă, iar prejudiciul este inexistent.
În concluzie, în 2009, procurorii au confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul oamenilor lui Vanghelie, pentru că tranzacţiile lor fantomatice nu au cauzat prejudicii statului. În acest timp, partenerii de afaceri ai Economatului intrau pe rând în insolvenţă şi se alegeau cu patroni străini pentru ca fiscul să le piardă urma.

Lupeanu – abonat la Vanghelie

Patronul firmelor alături de care Economatul a valsat printre impozite este un mai vechi client al Primăriei Sectorului 5. Companiile sale au câştigat mai multe contracte pe bani publici. Tot Lupeanu s-a ocupat cu vopsirea blocurilor din Sectorul 5. Atunci, el a reuşit să determine mai multe firme să se apuce de treabă pentru ca primarul să fie reales. La finalul lucrărilor, nu a mai plătit nimic, şi o serie de parteneri au ajuns la faliment.
Numele lui Lupeanu este legat şi de un dosar de înşelăciune în urma căruia un funcţionar al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a ajuns la puşcărie.

Cum a platit Radu Mazare 800 de mii de euro bani publici catre televiziunea partenerilor de afaceri ca sa cumpere stiri si imagine pozitiva pentru Primaria Constanta

January 15th, 2010

Primaria Constanta condusa de Radu Mazare a contractat anul acesta servicii de publicitate in valoare de peste 800.000 de euro. Contractele au fost castigate de o singura companie: Soti Cable Neptun. Actionarii societatii care detine televiziunea locala Tv Neptun sunt parteneri de afaceri cu Radu Mazare. Compania  a mai obtinut si alte contracte de publicitate de la autoritatile locale din judetul Constanta, conduse de colegii de partid ai primarului Mazare, care este seful filialei judetene a PSD. Intrebat de cum si de ce au fost dati cei 800.000 de euro companiei Soti Cable Neptun, Mazare a declarat: “Cui era sa dau, la Realitatea Tv?”

Primarul Constantei, Radu Mazare, a acordat anul acesta doua contracte de publicitate companiei Soti Cable Neptun, care in total au costat bugetul local 3.524.076 lei, adica 836.317 euro.

Primul contract a fost semnat in martie 2009 si are o valoare de 2.689.076 lei. In anuntul de atribuire a contractului se mentioneaza ca Primaria Constanta va achizitiona de la Soti Cable Neptun serviciile de publicitate destinate promovarii institutiei pentru urmatorii patru ani. La licitatie a participat o singura firma: Soti Cable Neptun.

Primaria Constanta a explicat in nota de fundamentare atasata anuntului ca, printre alte servicii,  vor fi achizitionate stiri de presa si se va urmari promovarea pozitiva a institutiei.

Nota de fundamentare contract publicitate
Nota de fundamentare
Foto: HotNews.ro

“Materiale propuse a fi difuzate sunt hotărâri de interes general adoptate de Primaria Municipiului Constanta, convocatoarele şedinţelor de consiliu, comunicate şi ştiri de presă, precum şi orice alte anunţuri privind asigurarea transparenţei activităţii instituţiei. De asemenea, se urmareste informarea corectă, obiectivă şi în timp real a societăţii civile despre activitatea Primariei Municipiului Constanta, dar şi construirea, promovarea şi menţinerea unei imagini instituţionale pozitive», se arata in nota de fundamentare.

In luna mai, Primaria Constanta a mai acordat un contract companiei Soti Cable Neptun, de acesta data valoarea fiind de 835.000 de lei, adica 200.000 de euro. Obiectul contractului il reprezenta acordarea unei finantari nerambursabile de catre Primarie pentru ca Soti Cable Neptun sa promoveze si sa organizeze evenimente in cadrul Zilelor Constantei. Potrivit anuntului de atribuire, la licitatia organizata de Primarie pentru acest contract nu s-a prezentat alta companie in afara de Soti Cable Neptun, la fel ca in cazul primei licitatii, in valoare de 636.000 de euro.

Cine este Soti Cable Neptun

Compania careia Mazare i-a bagat in conturi numai anul acesta peste 800.000 euro este detinuta de catre partenerii de afaceri ai primarului. Academia Catavencu a relatat ca, la infiintarea companiei care detine postul de televiziune TV Neptun, printre actionari se afla  primarul Radu Mazare si ca, pana in 2004, functia de director al postului Tv a fost detinuta de fratele primarului.

In acest moment insa, Radu Mazare nu apare in actionariatul companiei si nici in actionariatul firmelor care detin parti sociale in cadrul Soti Cable Neptun. Mazare apare ca actionar al companiei Compress Group, societatea unde sunt actionari Sorin Strutinski şi Mihail Carciog, cei doi fiind actionari si administratori ai Soti Cable Neptun.

Mazare: Asta v-a invatat Basescu, sa anchetati

Primarul Radu Mazare a declarat pentru HotNews.ro ca nu vede nicio problema in acordarea contractului pentru televiziunea detinuta de catre partenerii sai de afaceri. “E televiziunea locala cu cea mai mare audienta. Cui era sa dau, la Realitatea Tv? Daca vreti sa stiti, un sondaj din 2007 arata ca populatia din Constanta este cea mai bine informata despre ce face municipalitatea. Oricum, dumneavoastra anchetati. Asta v-a invatat Basescu, sa anchetati. Toata lumea ma ancheteaza, ANI, mani, DNA, toti ma ancheteaza“, a declarat Mazare.

Cat despre faptul ca in nota de fundamentare a contractului de 2.689.076 lei incheiat tot  cu  Soti Cable Neptun se mentioneaza ca vor fi achizitionate stiri si se va promova imaginea pozitiva a Primariei, Mazare a declarat ca nu stie detaliile contractului. “Eu nu stiu toate contractele. Nu stiu despre ce vorbiti. Oricum, contractele sunt anchetate si de Curtea de Conturi, de specialistii de acolo. Anchetati si dumneavoastra ca de cinci ani in tara asta nu poti face nimic ca esti mereu anchetat. Nu mai pot sa vorbesc acum. Sunt la o conferinta care se transmite si pe Neptun Tv“, a incheiat Radu Mazare.

Bani si de la Cernavoda

Si alte institutii din judetul Constanta au semnat contracte cu compania partenerilor de afaceri a lui Radu Mazare. Astfel, Primaria Cernavoda a atribuit tot in luna mai un contract de 55.000 de lei companiei Soti Cable Neptun pentru «Servicii de publicitate prin intermediul unui post de televiziune».

De aceasta data legatura cu Radu Mazare este pe linie politica. Primarul orasului Cernavoda, Mircea Mariana este membru al comitetului executiv al organizatiei judetene a PSD al carei sef este Radu Mazare.

O alta suma, de aceasta data mai mult simbolica, a fost alocata companiei Soti Cable Neptun de catre Consiliul Judetean Constanta. La inceputul lunii iulie, CJ Constanta, care este condus de catre Nicusor Constantinescu, prim-vicepresedintele organizatiei judetene a PSD, a alocat 3.593 de lei pentru emisiunea pentru copii Noroc ca stii difuzata de catre Neptun Tv. Presa a mai relatat ca CJ Constanta a mai finantat postul de televiziune si in anul 2004 cu suma de 408.000 de euro.